joi, 29 martie 2012

căutare absurdă

Când caut
intotdeauna găsesc furtună.
Când pândesc soarele
mă găsește ploaie.
Când te aștept
îmi vii amar,
ca o lingură de sirop
de tuse ...
înghit,
tușesc,
mă innec
și iar aștept
să mă salvez ...
tu ai plecat deja
cu urechi surde
și gură însângerată ...
furtuna rămâne,
încăpățânată și rece
să mă pătrundă
până la oase -
fragilele oase fosilizate,
adormite,
curbate ca un arc fără săgeată ...
Când caut
pe mine nu mă găsesc -
se prea poate să fi plecat
într-o altă viață.

4 comentarii:

  1. Scrii deosebit.Pesimist, ceea ce inseamna realitate.
    M-a impresionat cum ai inceput poezia asta.
    "Cand caut, intotdeauna gasesc furtuna." -nimic mai trist si obositor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. altfel nu stiu si nici nu pot sa scriu...asta sunt eu...multumesc pentru apreciere...ma bucur sa te vad aici

      Ștergere