Cerc vicios

Gandurile mele

se intorc mereu in mine...

nu ploua,

nu ning

peste oameni,

nu plang lacrimile altor ochi,

ma plang mereu pe mine

cu lacrimi de piatra cenusie...

Cuvintele mele-

se strecoara printre dinti

indarat,

in aceleasi lacasuri,

printre

maxilarele uscate

ce pocnesc

cu sunet de os sfaramat...

se taraie morbide

lunecand sacadat

spre strafundurile fiintei...

Inima mea nu e curajoasa,

o simt cum tresare

ascunzandu-se

in spatele pielii subtiri,

invelindu-se in artere si vene,

pulsand fantomatic in ritmul gandului frant...

si atunci...

ma intreb unde sunt

in spatiul stramt

indesat intre sine si eu.

ai simţit cum ninge cu oase sfărâmate?

Când cerurile mele
se înalţă spre stele,
oase filigranate
se sfarmă
prăbuşindu-se în sine,
cu sunet sfărâmicios
de piatră uscată,
alcătuind mozaicuri cântate
şi imagini legănate,
în braţe de mamă.
De te-aş întreba
de-ai simţit
ninsoarea de oase,
m-ai întreba
,,unde,,
şi ţi-aş răspunde-
,,pe buze,,.
Tu,
ai înghiţi uscat
şi te-ai înneca
cu pulberea fină...
luând un pahar cu apă
l-ai sorbi
până ce ultima picătură
ţi s-ar scurge în vene,
cu sunet sângeriu
de viaţă furată.