când vei pleca nu
te voi întreba unde te duci ci unde-ai fost atunci când nu ai fost cu mine ...
tu nu ai avut niciodată sufletul meu, mi-ai avut doar trupul
cel deopotrivă puternic și fragil, cu paloare de moarte și sânge diluat ...
inima-mi cea frumoasă nu ai ținut-o niciodată în palme,
nu ai pipăit-o să simți viața și moartea ce pulsează deopotrivă în noi ...
nu ai vrut, nu ai știut sau, mai degrabă, ți-a fost teamă
...
de imensul ei, de foamea de tot, de hăurile deschise
din loc în loc ...
de labirinturile de artere
de neuronii mei încâlciți...
și-atunci te întreb :
M-ai avut ?
eul tău e mereu întors
înspre tine
numai așa ști să exiști
Eu am o inimă frumoasă
v-o spun pentru că știu.
