Eu cred că m-am născut din fașă
cu sentimentul unei implacabile neputințe.
Adânc mi-a curs în vene
destinul crucificat
al unui suflet mult prea blând ...
și-atunci când creștetu-mi
s-a înălțat
și mi-au crescut picioare lungi,
înălțându-mă spre cerul cel îngust,
în gândul meu
adânc s-a-nfipt un vis -
că pot să zbor
să spulber tot,
ce ființa-mi mi-a crucificat,
că pot să sparg în curcubee
molozul împuțit și hâd,
că pot s-aștern uleiuri klimtiene
culcând în patul înverzit
cadavre putrezite,
infernale -
dar prea curând
picioarele-mi s-au frânt -
se pare că crescusem prea curând
și oasele s-au deșirat
ca un șirag,
ucise
într-o primăvară timpurie de-un îngheț ...
și-atunci când gheața s-a topit
cadavre putrezite,
infernale,
prin globii oculari
mi-au răsărit,
explozie întârziată
a unei vegetații carnivore,
împrăștiind un iz de criptă,
de mormânt,
deasupra unor rămășițe dezolante
ale unei dimineți
desprinse ...
dintr-un Klimt ...
