Hamleți și ofelii

Micile tragedii negate
ne-au crescut
ca o cocoașă uriașă
pe spatele îndoit de trecut.
Ne închipuim hamleți și ofelii,
cărând în spate
păcatele părinților,
ce cresc vii în noi
înflorind în coșmaruri
și salturi sinucigașe.
NOI îi înfruntăm
cu spade însângerate,
îi provocăm la duel,
dar din carne
le curge doar apă,
sângele tot s-a scurs demult,
o apă ce ne îngheață,
încărcând cu regrete ochii nostri cei goi.
EI se mișcă zgomotos,
în cercuri smucite,
urlându-și destinul
și smulgând recunoștință.
NOI ne culcăm pe pâmânt,
ascultând bătăile inimilor,
împietrind în ritmul
tot mai slab,
al unui sânge diluat
de prea multe renunțări
și capitulări rușinoase.

"Miseria"

Bântuim prin casă
ca două fantome metalice,
producând mici cutremure ruginite
la fiece pas.
Ferestrele se cutremură
înghețate
și privirile se pironesc
în blocuri mari de gheață.
Membrele se prelungesc avide
spre peisajele însorite
ce tronează dincolo
de ferestrele înghețate,
dar se frâng
în gheața însângerată
ce crește în glastrele de pe pervaz.
Credeam că ne-am construit un iglu
ce ne va tine departe de toți,
o microlume
populată cu fantasmele
ochilor goi...
ne-am trezit amari,
cu guri încleștate,
într-o lume ce ne înlănțuise
cu angoasele
țesute de păianjenii mari și cărunți,
ce ne-au plăsmuit
într-un joc grotesc
lipsit de iubire.

Crăiasa Zăpezilor

Nu mă striga acum
când sufletul
mi-e întors înspre moarte,
când zăpezile grele
ne încarcă privirile cu regrete.
Nu mă striga acum
când părul mi-a prins rădăcini
în pământul înghețat,
când sângele se preface
în cristale
și cuvintele
îmi încolțesc în celule,
muguri crescându-mi
prin piele
și ramuri de copac
strâpungându-mi carnea.
Nu mă striga acum ...
lasă-mă să vegetez,
să cresc prin zăpezi
și prin ghețuri,
înainte
să-mi aștearnă pe buze
sărutul fatal
Crăiasa Zăpezilor....