căutare absurdă

Când caut

intotdeauna găsesc furtună.

Când pândesc soarele

mă găsește ploaie.

Când te aștept

îmi vii amar,

ca o lingură de sirop

de tuse ...

înghit,

tușesc,

mă innec

și iar aștept

să mă salvez ...

tu ai plecat deja

cu urechi surde

și gură însângerată ...

furtuna rămâne,

încăpățânată și rece

să mă pătrundă

până la oase -

fragilele oase fosilizate,

adormite,

curbate ca un arc fără săgeată ...

Când caut

pe mine nu mă găsesc -

se prea poate să fi plecat

într-o altă viață.

suflet reciclat

În căutarea verbului pierdut,

mă afund printre artere

și terminații nervoase.

Scormonesc aglomerația de materie vie

și arunc surplusul,

ce se așterne învolburat

pe hârtia reciclată -

a sufletului meu ...

Respirație cu respirație

se recuperează

bucăți mici de suflet,

ce se așează

unele peste altele,

amestecându-se cu cuvinte,

formând propoziții

și fraze,

cu o topică inversată

și un accent stingher,

atârnând ciudat,

asumat,

agramat pe alocuri ...

ciudată alăturare,

anostă adunare,

mi-e sălciu

și amar

și verde

de atâta privire întoarsă în mine ...

re/negarea propriei ființe

Uneori,

din ce in ce mai des,

ies din mine

și mă privesc ...

mi se pare că viața

mi-a fost furată

de o altă ființă

aproape identică

dar cu  alți ochi ...

Uneori,

înțeleg că pământul se rotește

în sensul știut de toți ceilalți -

fără să tresară

atunci când inima mea stă în loc ...

Uneori,

cred că simt,

cum încolțesc semințele în pământ

și străpung solul -

independent de faptul

că pielea mea

e ninsoare de praf ...

Uneori,

aud cum ai mei cresc în mine

îmi străpung  pielea

și se înalță spre cer,

indiferent de faptul

că eu îi re/neg ...

Uneori,

din ce în ce mai des

înțeleg

că eu nu pot să fiu

decât ceea ce sunt ...

sărutul secundei ce-a murit

Secunda ce-a murit

m-a sărutat pe gură

și mi-a zis

că sunt o târâtură ...

că n-am știut să o iubesc

intens și decadent,

așa cum numai zânele iubesc,

cu gură lacomă

și ochi deschiși,

cu brațe laț

și degete înfipte-n  trup ...

și-acum s-a scurs

și n-a rămas -

măcar arsura buzelor în timp ...

s-a irosit secunda mea

și ...

drept pedeapsă,

atunci m-a blestemat

să stau închisă un veac

și încă un pic

într-o secundă ce-a murit ...

un timp suspendat ...

Cateodata mi se pare ca te iubesc,

din nou,

ca si cand ...

dragostea ar putea -

sa nu mai fie ...

un timp ...

suspendat intre gene

și gură ...

Câteodata mi se pare ca îmi amintesc

cum mușcam din stele,

cu gură infometată

de lup,

cu dinți ascuțiți

de prunc,

cu limbă strălucitoare

de cometă.

Câteodată mi se pare că mă iubesc,

timid și subțire,

ca o picătură de lacrimă

ce se prelinge pe retină,

înainte să se piardă în gura ta

ca un ocean înghețat.

ochi spintecat

Am deschis într-o zi ochii
și am zărit orizontul -
piatră de hotar,
spintecând imaginea.
Între cer și pământ
mi-a rămas privirea ...
de atunci ...
frântă :
jumătate albastră,
jumătate neagră -
ochi spintecat
de un fierăstrău - linie.

groapa

Mă privesc în mine -
imaginea răsturnată
se răsfrânge
în privirea verde ...
se cufundă punctele,
în apa rece 
a privirii,
se recompun ....
imagine cârpită
cu cleștele
smulgător de limbi.
Construiesc tabloul -
alăturare grotescă
de puncte și picături roșii,
ce se scurg din ramă,
îmi ating mâinile,
se așează sub tălpile arse
și mă cufund
tot mai greu,
în patul de metal
al unei gropi
săpate în creier.

răstignire

Urlând
venea vântul,
pătrundea
prin orbitele sfârtecate ....
De ce,
te întreb,
mereu mai negru
îmi vii,
vânt de toamnă ucisă ...
În palma mea aș vrea
să te prind,
pentru totdeauna,
fără scăpare,
să-ți fie destinul
cuiul meu
însângerat.

fiară cuvânt

Cuvântul se zbătea
între buze și dinți ...
se spărgea
în picături fierbinți...
Mi-am ars gura și gâtul
încercând să scuip ...
cuvântul.
Se înțepenise ,
agățat de un dinte ascuțit -
dinte de fiară,
de fiară plăsmuită
în nopți de întuneric și frig .
Gândul
aluneca rece,
pe pielea mea fierbinte.
Fiorii întunericului
îmi bântuiau auzul.
Urlet ascuțit
se născu atunci
din gură însângerată
de fiară din creier.

Cezara s-a născut prin cezariană

Cezara s-a născut prin cezariană,
operație complicată și sângerândă,
de aducere pe lume,
de naștere,
de început.
Întâiul contact
cu ”înafara”
s-a produs
roșu și violent,
prin spintecătura
amară
a burții mamei.
”Înlăuntrul” său
cald și umbros,
protejat de ”înafara”-
tărâm al prințesei,
al magiei,
al voinței ei, singura stăpână
a ovalului protector -
s-a spintecat
și a expulzat-o afară,
ca pe o regină
izgonită
din propriu și iubitul său regat.
Cezara s-a născut prin cezariană
devenind copilul mamei ei
și ... al lumii ...

asfaltam noaptea

Asfaltam noaptea
cu frânturi de vise.
Adunam totul
într-o imagine
caldă.
Construiam cu gândul
cuiburi de lumină,
în care să doarmă
puii păsărilor ce cântă.
Simțeam în mine
crescând bătaia
acelor, acelora ascuțite -
tremura toată noaptea
de sunetul greu
ce tropăia pe șosea.
M-am trezit -
murise încă o bucată
de vreme.

pânză de păianjen

Universuri paralele
alunecând,
unele pe lângă altele
niciodată intersectându-se ...
glisare perpetuă
monotonă și crudă
visând întrepătrunderea...
priviri furișe,
picături de ploaie
cu traiectorii ce nu sunt
aievea ...
fire subțiri și fragile,
țesute de păianjeni
 mirifici,
de rouă,
se întind
ireal
printre planuri...
iluzia liberului arbitru
se sparge încet
printre firele lungi
de mătase
de gând ...

ca un lampion chinezesc

Ca un lampion chinezesc

Dacă spațiul se unduiește ...
aș putea fi...
oriunde...
Dacă timpul vibrează
aș putea mușca din stele ...
le-aș prinde
cu un dinte
și aș înghiți încet ...
picătură cu picătură -
nectarul ...
m-aș lumina -
pe dinăuntru
și aș pluti alene
pe cerul gurii,
ca un lampion chinezesc -
comemorând ... cuvântul.

împietrire

Îngeri de piatră
mă priveau
cu priviri reci,
mate,
tăcute în încremenirea de piatră.
Alunecam
printre gânduri,
retezate de o slăbiciune mâloasă.
Miros de mlaștină,
de baltă dospită în întuneric,
întuneric crescut
din nepăsarea ta mută.
Mă zdrobeam de pereți imaginari -
pereții gândului împietrit.
Îngeri de piatră
îmi vegheau somnul, zgâlțâit și aproape ...
de piatră.

cubism-colțuri

Cubism-colțuri

Copilul plânge ...
lacrimi aburite -
condensul sufletului clocotit.
Un înger -
zbor ușor în zi de mai -
se așează pe umărul copilului amar.
O mână caldă
ce îngheață -
obrazul tău e mult prea rece
copil flămând
și ... totodată prea sătul.
Nici nu ai apucat să guști,
și totuși ...
ce e de gustat,
din felia galbenă de tort,
ce mulți prea mulți
o cred albastră.
O picătură rece,
înghețată,
cazu în ochiul prea deschis
și irisul, fragil, se frânse -
ca într-un tablou de Picasso.

bucătărie internă

Bucătărie internă

Pentru tine sunt departe ...
cred că m-ai pierdut
în timp ce găteam cina.
M-am prăbușit
sub grămezi de oase
și resturi de carne.
Cu cuțitul pregătit
să cojesc mărul,
am împietrit
îmbâcsită
de mirosul fetid
al putreziciunii
din frigider.
Am răsucit butonul,
s-a oprit gazul,
însă e prea târziu ...
carnea ...
e scrum.

mă întorc .... nu ești

Mă întorc  .... nu ești

Mă întorc înspre mine
fulgerător și brusc,
ca o cometă ce se grăbește
spre moarte.
Văd munții cei negri,
colina amară
și râurile calde și roșii.
Închin paharul
cel greu -
de piatră.
Ușor se prelinge
veninul,
curgându-mi prin vene -
ca sarea lichidă.
Mă întorc către tine ...
nu ești,
plecat frânt în tine
veșnic fără întoarcere.

ceasul cel dintâi al cunoașterii

Ceasul cel dintâi al cunoașterii

Îmi place liniștea asta ca de mormânt, ce se așterne câteodată în casă,
îmi place sentimentul de ruptură,
de separare
de lumea exterioară.
Se simte ca și când timpul
s-ar fi oprit...
undeva...
între tâmplă și urechea imaginară,
fragilă și translucidă,
ca o scoică spălată de mare.
Îmi place liniștea asta -
ca de ocean înghețat,
ca de stepă uscată,
ca de lună înnourată.
Ascult secunda
ce se prelinge,
cu sunet de cer plumburiu
și îmi închipui -
că m-am întors
în ceasul cel dintâi al cunoașterii ...

recăpătarea memoriei după moarte clinică

Recăpătarea memoriei după moarte clinică

Încerc să regăsesc
înlăuntrul ființei mele -
cele mai adânci straturi de carne
și ochii cei dintâi.
Descopăr împietrită
arsura adâncă a oaselor fragile
de la începutul ființei.
Arunc cu tristețe
dantela sidefie
ce o așezasem cuminte
peste umerii zdreliți.
Cade grea,
ca o lespede amară,
zdrobind carapacea de sticlă
a sufletului strâmb.
Încerc să ung
cu praf de stele
rănile zdrențuite -
le privesc paralizată
și mă descopăr
mai neagră ca oricând,
mai colțuroasă și
sfâșiată
decât uitasem chiar că am fost ...
vreodată.