O tristețe tăcută
mi se așterne în creștet,
ca o haină veche
atârnată într-un cui ruginit.
Zăbovește puțin în gât,
senzație uscată
de praf înecăcios,
alunecând apoi încet printre sâni
și picioare,
obscen de încet
stăruind în locurile ascunse vederii,
ca un hoț ... căutând...
E o tristețe matură,
are anii mei,
știe unde-mi dosesc sufletul,
știe să-l ademenească,
știe să-l pătrundă.
E tăcută și liniștită,
a venit să stea,
nu e zgomotoasă
ca tristețile trecătoare,
nu mă bulversează
în lacrimi și urlete...
Tristețea asta a venit să stea
nu o să mă părăsească,
e credincioasă ca un câine bătrân ...
suntem împreună de o vreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu