Eu vreau să îmi fii sicriu
să-mi porți fericirea și nefericirea
pe umeri,
să o târșîi alene pe străzile știute
pietruite cu bucăți de suflet,
să o simți îndelung și apăsat
ca un sărut muribund
ce-ți rămâne imprimat
pe buze
și în papilele gustative
cu gust de ambră și mosc.
Eu vreau să îmi fii cimitir
să îmi porți moartea
ca pe-o haină învechită
de drag,
să mă mistui în pielea-ți
și-n oase,
până ce n-o să mai simți
unde ești
și unde sunt
între cele două cuvinte
pierdute în dosul limbii,
până ce ochii-ți
vor fi chiacâri,
unul verde și altul căprui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu