Ochii mamei mele sunt și ai mei,
iar ochii mei sunt și ai mamei mele.
Prin ei văd lumea
așa cum inima mamei mele o simțea,
bătând cadența timpului
sfărâmat între tâmple,
atunci când plângea pe canapea
nopțile risipite ale tatălui meu.
Prin ei mă învăluie întunericul,
așa cum o învăluia pe mama mea,
atunci când inima i se pulveriza
în miliarde de atomi microscopici
ce mă învăluiau ca praful stelar
în burta ei necuprinsă
și frământată
de miliarde de gânduri frânte
și cuvinte înfipte în sinapse.
Prin ei pătrunde lumina
atunci când sufletul ei necuprins
și dragostea ei nesfârșită
se așterne,
legănată ca marea,
în farfurii aburite
și în așternuturi mirosind a iarnă
și a iarbă
și a toate cântecele
ce au murit în ea,
ca niște prunci nenăscuți,
în nopțile frânte de așteptare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu