ai simţit cum ninge cu oase sfărâmate?

Când cerurile mele
se înalţă spre stele,
oase filigranate
se sfarmă
prăbuşindu-se în sine,
cu sunet sfărâmicios
de piatră uscată,
alcătuind mozaicuri cântate
şi imagini legănate,
în braţe de mamă.
De te-aş întreba
de-ai simţit
ninsoarea de oase,
m-ai întreba
,,unde,,
şi ţi-aş răspunde-
,,pe buze,,.
Tu,
ai înghiţi uscat
şi te-ai înneca
cu pulberea fină...
luând un pahar cu apă
l-ai sorbi
până ce ultima picătură
ţi s-ar scurge în vene,
cu sunet sângeriu
de viaţă furată.