Se afișează postările cu eticheta to daphni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta to daphni. Afișați toate postările

duminică, 25 august 2013

my cemetery dream


Eu vreau să îmi fii sicriu
să-mi porți fericirea și nefericirea
pe umeri,
să o târșîi alene pe străzile știute
pietruite cu bucăți de suflet,
să o simți îndelung și apăsat
ca un sărut muribund
ce-ți rămâne imprimat
pe buze
și în papilele gustative
cu gust de ambră și mosc.
Eu vreau să îmi fii cimitir
să îmi porți moartea
ca pe-o haină învechită
de drag,
să mă mistui în pielea-ți
și-n oase,
până ce n-o să mai simți
unde ești
și unde sunt
între cele două cuvinte
pierdute în dosul limbii,
până ce ochii-ți
vor fi chiacâri,
unul verde și altul căprui.