Îmi place liniștea asta ca de mormânt, ce se așterne câteodată în casă,
îmi place sentimentul de ruptură,
de separare
de lumea exterioară.
Se simte ca și când timpul
s-ar fi oprit...
undeva...
între tâmplă și urechea imaginară,
fragilă și translucidă,
ca o scoică spălată de mare.
Îmi place liniștea asta -
ca de ocean înghețat,
ca de stepă uscată,
ca de lună înnourată.
Ascult secunda
ce se prelinge,
cu sunet de cer plumburiu
și îmi închipui -
că m-am întors
în ceasul cel dintâi al cunoașterii ...
