Gandurile mele
se intorc mereu in mine...
nu ploua,
nu ning
peste oameni,
nu plang lacrimile altor ochi,
ma plang mereu pe mine
cu lacrimi de piatra cenusie...
Cuvintele mele-
se strecoara printre dinti
indarat,
in aceleasi lacasuri,
printre
maxilarele uscate
ce pocnesc
cu sunet de os sfaramat...
se taraie morbide
lunecand sacadat
spre strafundurile fiintei...
Inima mea nu e curajoasa,
o simt cum tresare
ascunzandu-se
in spatele pielii subtiri,
invelindu-se in artere si vene,
pulsand fantomatic in ritmul gandului frant...
si atunci...
ma intreb unde sunt
in spatiul stramt
indesat intre sine si eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu